EXCLUSIV | Primul antrenor pe care șefii Astrei l-au contactat pentru a-i lua locul lui Marius Șumudică

EXCLUSIV | Primul antrenor pe care șefii Astrei l-au contactat pentru a-i lua locul lui Marius Șumudică
  • Publicat:
  • Actualizat:

Edi Iordănescu este în capul listei pe care oficialii Astrei au întocmit-o, în cazul în care Marius Șumudică va pleca la Gaziantepspor. Surse din cadrul campioanei României au dezvăluit pentru ProSport că Edi Iordănescu a fost deja contactat.

Marius Șumudică este ca și plecat de la Astra, chiar dacă a reușit să califice echipa în primăvara Europa League. Antrenorul campioanei are ofertă de la Gaziantepsor, dar este în continuare legat de Astra printr-o clauză de 150.000 de euro. Turcii nu vor să o plătească, în timp ce oficialii Astrei au lăsat până acum de înțeles că nu sunt dispuși să renunțe la acești bani.

Însă, în paralele, conducerea Astrei caută să fie acoperită de o eventuală despărțire de Șumudică și a întocmit o listă de înlocuitori. Primul în capul acestei liste este Edi Iordănescu, antrenor rămas liber de contract după despărțirea de ȚSKA Sofia.

Surse din cadrul clubului Astra ne-au declarat că antrenorul în vârstă de 38 de ani a fost contactat deja și s-a ajuns la un acord de negociere, în cazul în care Șumudică va pleca. Edi Iordănescu nu este însă singurul nume aflat în vizorul Astrei, deoarece șefii Astrei doresc să nu rămână descoperiți în cazul unui refuz din partea lui Iordănescu jr.  

În vârstă de 38 de ani, Edi Iordănescu a mai antrenat până acum pe Steaua (interimar), ASA Târgu Mureș, Pandurii și ȚSKA Sofia. Cea mai bună perioadă din cariera de antrenor a cunoscut-o la Pandurii, echipă cu care a terminat pe locul 3 în sezonul trecut. Edi Iordănescu s-a despărțit de gorjeni din cauza problemelor financiare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BĂTAIE la Casa iubirii, prezentată de Andreea Mantea! Totul după ce camerele video s-au oprit! Două concurente s-au încins în pauza dintre filmări și…
BĂTAIE la Casa iubirii, prezentată de Andreea Mantea! Totul după ce camerele video s-au oprit! Două concurente s-au încins în…
Ce se întâmpla în locuința lui Ronaldo în timp ce el juca pentru Al-Nassr. Georgina a făcut totul public pe internet
Ce se întâmpla în locuința lui Ronaldo în timp ce el juca pentru Al-Nassr. Georgina a făcut totul public pe…
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
ANIMAŢIE. Cursă nebună spre moarte: Tânărul care a murit în Lacul Pantelimon a furat maşina părinţilor, după o ceartă. Se ia în calcul şi varianta sinuciderii
ANIMAŢIE. Cursă nebună spre moarte: Tânărul care a murit în Lacul Pantelimon a furat maşina părinţilor, după o ceartă. Se…
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Gabriel de la Puterea dragostei, GEST FINAL pentru soția sa, după obținerea permisiei. Cum și-a luat adio de la ea
Gabriel de la Puterea dragostei, GEST FINAL pentru soția sa, după obținerea permisiei. Cum și-a luat adio de la ea
Vor fi puși să plătească. Decizie în România pentru acești părinti cu copii: Nu mai putem accepta
Vor fi puși să plătească. Decizie în România pentru acești părinti cu copii: Nu mai putem accepta
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a făcut anunțul
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a…
×